Atelier de formare catehetic la Mănăstirea Tismana – rod al parteneriatului dintre Mitropolia Moldovei și Bucovinei și Mitropolia Olteniei

Arhiepiscopia Iașilor Februarie 13, 2026

Evenimentul este rod al parteneriatului dintre Mitropolia Olteniei și Mitropolia Moldovei și Bucovinei, și a fost un bun prilej pentru un schimb de experiență în ceea ce privește cateheza în cele două eparhii.

Atelierul de formare a fost susținut de echipa biroului de catehizare al Mitropoliei Moldovei și Bucuvinei, din care au făcut parte: pr. dr. Bogdan Racu – inspector de învățământ și catehizare în cadrul Arhiepiscopiei Iașilor, pr. Cosmin-Constantin Pristavu – profesor în cadrul Seminarului Teologic Ortodox „Sfântul Ioan Iacob Hozevitul” din municipiul Dorohoi, pr. Cezar-Ilie Morariu – responsabil al activității catehetice la nivelul protopopiatului Ceahlău, și pr. Cristian Vasile – responsabil al activităților catehetice pentru protopopiatul I Iași.

Pe parcursul celor două zile, participanții au participat la Sfânta Liturghie, apoi au explorat metode noi de predare a credinței, punând un accent deosebit pe pastorația familiei – tema centrală a anului 2026. Totul s-a concretizat în proiecte practice, care vor fi implementate în parohii pe parcursul acestui an, pentru a răspunde nevoilor actuale ale credincioșilor.

Mai multe detalii aici: Interviurile Logos, Training Catehetic în Mitropolia Olteniei, Mănăstirea Tismana 10-11 februarie 2026

Citește alte articole despre: actualitate, Arhiepiscopia Iasilor, stiri